zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Cum a ajuns în insolvență retailerul GSM Fonomat

Fonomat, retailer GSM care avea în anul 2009 o rețea de aproape 200 de magazine și afaceri de peste 20 de milioane de euro, a intrat în urmă cu un an de zile în insolvență și se confruntă cu solicitări de plată a unor datorii de peste 14 mil. euro după ce compania nu a reușit în anul 2010 să prelungească parteneriatul strategic cu Orange, iar un an mai târziu să încheie negocierile de vânzare a c…

de Adrian Seceleanu , Senior Editor 17.02.2013 · 20:05 2 min de citit și în ziarul tipărit
Cum a ajuns în insolvență retailerul GSM Fonomat

Foto: Ziarul Financiar

Fonomat, retailer GSM care avea în anul 2009 o rețea de aproape 200 de magazine și afaceri de peste 20 de milioane de euro, a intrat în urmă cu un an de zile în insolvență și se confruntă cu solicitări de plată a unor datorii de peste 14 mil. euro după ce compania nu a reușit în anul 2010 să prelungească parteneriatul strategic cu Orange, iar un an mai târziu să încheie negocierile de vânzare a celor câteva zeci de magazine rămase către Vodafone, arată rapoartele întocmite de administratorul judiciar, compania RTZ & Partners SPRL.

 

“Principalele cauze care au dus la starea de insolvență a societății debitoare sunt date de încetarea contractului de parteneriat cu Orange România urmat de întreruperea negocierilor purtate cu Vodafone România având ca obiect preluarea de către aceasta din urmă a fondului de comerț al debitoarei, implicând un număr de 43 de magazine la sfârșitul anului 2011”, potrivit sursei citate.

 

Deținut de fondul spaniol Ged Capital, Fonomat este o companie formată prin achiziții succesive, în perioada 2006-2008, ale unor afaceri demarate de antreprenori români. Fondul spaniol a achiziționat în perioada menționată companiile românești Dasimpex, Lexor, Dasino Telecom & IT, Dasimpex GSM, GSM Land și Plus GSM, atingând un vârf de dezvoltare în anul 2009. În aprilie 2010 Orange rupe însă contractul cu Fonomat, care pierde astfel o sursă semnificativă de venituri. Deja, din al doilea trimestru al anului 2010, Fonomat începe să nu-și mai achite chiriile pentru spațiile comerciale. Câteva luni mai târziu Fonomat semnează un acord exclusiv cu Vodafone, însă la finele anului datele arată o scădere la jumătate a afacerilor. În 2011 Fonomat reduce drastic numărul de unități și demarează negocieri cu Vodafone pentru vânzarea celor mai puțin de 50 de magazine pe care le mai operează. Discuțiile cu Vodafone eșuează, iar în februarie compania cere intrarea în insolvență.

Citește și