Cum arată noile spații de birouri: mai multe canapele, mai puține dulapuri
Vânzările de mobilier de birou ar putea înregistra o creștere de până la 15% anul acesta comparativ cu 2013, fiind prima revenire în această industrie, după scăderile din timpul crizei, arată o analiză a Business Construct pe baza estimărilor companiilor. Care sunt tendințele din această piață?
Foto: Ziarul Financiar
Mobilierul de birou a mers mână în mână cu sectorul construcțiilor, astfel că volumul vândut s-a redus în perioada în care piața șchiopăta, iar acum își revine, în condițiile în care firmele sunt tot mai interesate să se mute, iar volumul tranzacțiilor cu spații de birouri este în creștere.
De altfel, anul 2014 ar putea aduce o revenire pe creștere a întregii piețe de mobilier, în linie cu mersul economiei.
Pe nișa mobilei de birou încă de anul trecut au apărut semnale pozitive, după ce au fost date în folosință clădiri precum Floreasca Park, Sky Tower, West Gate 5 sau CSDA Siriului. Per total, în 2013 au fost semnate contracte pentru 280.000 – 300.000 de metri pătrați de birouri, volum care include însă și renegocierile unor deal-uri anterioare.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile