Cum fac băncile americane milioane de dolari din vânzarea creditelor auto pe care clienții nu le pot rambursa
Să fie acesta un ecou al practicilor băncilor legate de creditele ipotecare subprime aflate în centrul crizei financiare din 2008? Creditele riscante acordate de băncile americane clienților cu un istoric de credit slab se transformă în investiții solide, ca parte a unei mașinării de făcut bani extrem de bine puse la punct, scrie Bloomberg.
Foto: Ziarul Financiar

Băncile profită în timp ce debitorii sunt copleșiți de creditele care au dobânzi extrem de ridicate. Industria susține că vine în ajutorul clienților cu istoric slab de credit care au nevoie de mijloace de transport.
„Împachetarea“ creditelor și revânzarea acestora ca obligațiuni bazate pe active, un proces cunoscut drept securitizare, e o practică după care băncile americane se dau în vânt. Firme de investiții ca Capital Group și Bank of New York Mellon achiziționează masiv astfel de titluri pentru că randamentele lor sunt peste cele ale titlurilor de trezorerie. Creditele auto acordate clienților cu istoric slab de credit s-au aflat la baza unor obligațiuni de peste 37 miliarde de dolari anul trecut, dublul valorii înregistrate cu un deceniu în urmă, relevă datele Bloomberg.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile