Cum funcționează metoda de înșelătorie „suportul tehnic” și câte victime face
Doi din trei utilizatori au avut experiența unei înșelăciuni care pretindea a fi o formă oarecare de suport tehnic, în ultimele 12 luni, potrivit unui studiu global realizat de Microsoft ca parte a National Cyber Security Awareness Month.
Metoda „clasică” a escrocheriilor de tip suport tehnic urmează un model comun: escrocul telefonează acasă unei persoane, în special vârstnice, pretinzând că are un parteneriat cu o companie cunoscută; pretinde descoperirea existenței unor programe malware, viruși sau alte probleme tehnice pe un computer personal; ulterior îi vinde persoanei vârstnice servicii de suport tehnic contra unei taxe, relatează Go4it.
Cercetarea relevă că 1 din 5 consumatori intervievați au continuat interacțiunea potențial frauduloasă după primul contact, adică au descărcat software, au vizitat un website înșelător, au dat escrocilor permisiunea de a le accesa dispozitivul de la distanță sau le-au oferit informații privind cardul de credit sau alte forme de plată. Mai mult, aproape 1 din 10 persoane au pierdut bani în urma unei escrocherii de tip suport tehnic. Dintre cei care au continuat interacțiunea frauduloasă, 17% aveau peste 55 de ani, iar 34% aveau vârste cuprinse între 36 și 54 de ani.
În mod surprinzător, 50% dintre cei care au continuat interacțiunea aparțin generațiilor mai tinere, având între 18 și 34 de ani. Probabilitatea de continuare a interacțiunii frauduloase este mai crescută pentru consumatorii din India (54%), China (35%) și Statele Unite (33%).
Cele mai des întâlnite experiențe cu escrocheriile de tip suport tehnic au loc în urma descărcării unor programe software sau accesării unor website-uri malițioase.
Studiul global s-a desfășurat pe perioada verii anului 2016 și a inclus respondenți din Australia, Brazilia, Canada, China, Danemarca, Franța, Germania, India, Singapore, Africa de Sud, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite.
Datele studiului indică faptul că victimele cu vârste peste 65 de ani vor fi abordate cel mai probabil telefonic (44% apeluri nesolicitate, 38% pop-up-uri sau reclame online, 33% e-mailuri nesolicitate și 26% redirecționare către website). Prin contrast, victimele cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au fost cel mai probabil abordate prin redirecționarea către un website fraudulos (50%) sau printr-o reclamă de tip pop-up (59%), decât prin primirea unui apel nesolicitat (26%).
Cum se pot detecta escrocheriile de tip suport tehnic
După cum indică studiul, deși persoanele vârstnice au început să devină mai sceptice în privința acestor înșelăciuni, toți consumatorii pot beneficia de pe urma detectării acestor escrocherii. Dacă primiți o notificare sau un apel din partea unei persoane care pretinde că reprezintă o companie cunoscută de software, iată câteva sfaturi de reținut:
• Nu achiziționați software sau servicii de la aceasta;
• Întrebați dacă există o taxă sau un abonament asociat „serviciului” respectiv. Dacă da, închideți telefonul;
• Nu oferiți niciodată accesul la computerul dvs. unei terțe părți, decât dacă se confirmă fără dubiu că este un reprezentant legitim al echipei de suport tehnic a unei companii al cărei client sunteți deja;
• Notați datele persoanei care vă contactează și alertați imediat autoritățile locale.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile