Cum m-a învățat Combinatul Siderurgic din Galați să fiu cel mai bun jucător de “66” din lume. Și de ce trebuie totuși salvat combinatul, cu orice costuri

Am lucrat, înainte de a ajunge la București, la Combinatul din Galați – nu multă vreme. Dar destulă cât să învăț jocul de cărți “66” care nu-i “șeptică” sau “popa prostu”, este ceva mult mai complicat și mai deștept, te învață să-l furi pe cel de lângă tine, fără ca el să știe.

Îmi amintesc mutra unui fost coleg când Adrian Sârbu ne-a invitat la Sinaia. Iar seara – după povești tâmpite spuse de-a lungul zilei (Team Building ca la carte, ce mai), ce să faci? Te plictisești și de mâncare și de prăjituri și joci cărți. “Popa prostu”, este pentru copii. Așa că joci “66” care cere ceva minte – trebuie să știi ce cărți are în mână celălalt doar după cărțile din mâna ta și după cele puse pe masă. Iar eu îi rădeam pe toți. Colegul meu era furios că-l terminam din trei mâini, dar el nu știa că eu sunt generalul lui “66”. Pentru că-l învățasem nopți și nopți. În tura trei (zece seara, șase dimineață) de la combinat. Pentru că povestea era așa: veneai la zece seara, semnai condica. După aia te duceai la lucru – eram controlori de calitate și stăteam într-o cabină deasupra unei benzi de laminare – Laminorul 2 de Benzi la Rece. Trebuia să vezi tabla laminată și aveai un buton. Daca era nașpa, o dădeai jos. Iar eu, un habarnist, le dădeam pe jumătate jos pentru că erau supernașpa. Până a venit șeful secției LBR2: băi nene, da ce-i aici, moșia voastră? Ok, am zis. Dacă nu-i a noastră, fie a voastră. Nu mai fac nimic. Alții faceau la fel. Și jucam “66” de la zece seara până la trei din noapte, apoi ne culcam până la șase când venea schimbul unu. Și ne uitam pe contracte: aveți grijă că e un contract cu Londra. Aveam, că ăia era pretențioși. Apoi contracte cu Rusia – nimeni nu se uita, rușii cumpărau orice, și, când erau contracte cu ei, jucam și iar jucam “66”. De aia fostul meu coleg se uita chiorâș la mine, pentru că el nu știa că nu va avea să mă bată niciodată pentru că eram expert în “66”. (Recomand tuturor părinților să-și învețe copii să joace “66” – îți ascute mintea pentru că, în funcție de ce cărți ai în mana, trebuie să socotești ce cărți are celălalt, și să decizi.)

Combinatul avea contracte cu Dacia Pitești. Pentru caroserii. Doar că, la ambutisare, jumătate din tabla crăpa. Și ăia erau, firesc, nemulțumiți. Se ducea unul de la noi la Dacia, beau ceva împreună, mâncau ceva, refuzau un contract mititel și totul se rezolva. Trăiască comunismul! Combinatul Galați era varză, Dacia Pitești era varză. Cui îi păsa? Nimănui. Combinatul avusese un proiect pentru un alt laminor de tablă subțire, până la un milimetru. Toate instalațiile erau pregătite, milioane de dolari plătite, probabil. Dar nu au mers niciodată.