Cum poate fi apărată platforma Neptun Deep din Marea Neagră, cel mai mare proiect de gaze din România și Europa? „Există varianta dronelor navale care stau 30 de zile în apă“
Platforma Neptun Deep din Marea Neagră, cel mai mare proiect de gaze din Europa care urmează să scoată la suprafață 100 de miliarde de metri cubi de gaze, trebuie să fie apărată, în contextul războiului dintre Ucraina și Rusia și al incidentelor din sfera apărării de pe teritoriul României din ultimele luni.
Foto: Ziarul Financiar
Platforma Neptun Deep din Marea Neagră, cel mai mare proiect de gaze din Europa care urmează să scoată la suprafață 100 de miliarde de metri cubi de gaze, trebuie să fie apărată, în contextul războiului dintre Ucraina și Rusia și al incidentelor din sfera apărării de pe teritoriul României din ultimele luni. O soluție pentru apărarea Neptun Deep poate fi prin drone navale, susține Adrian Iacob, director executiv al Lockheed Martin România, subsidiara americanilor pe piața locală, unul dintre cei mai importanți contractori militari și furnizori de echipamente aerospațiale.
„Proiectul Neptun Deep poate fi apărat cu drone navale care stau în apă 30 de zile, se învârt în jurul platformei, transmit informații online, stau și la suprafață, și dedesubt, la 200 de metri“, a spus Adrian Iacob, Lockheed Martin România. El a fost prezent la conferința „Dialoguri despre România“, organizată de Ziarul Financiar și firma de avocatură NNDKP la București la finalul lunii mai 2026. În cadrul evenimentului s-a vorbit despre industria de apărare din România și s-a dezbătut problema apărării proiectului de gaze din Marea Neagră, în contextul situației tensionate din ultimele luni.
Cel mai recent incident din zona de apărare a avut loc ieri, când nava comercială GAS LISBON, un tanc petrolier de tip LPG sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc, la sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe. Vasul plecase din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul Reni din Ucraina, având la bord peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane, care a fost evacuat în siguranță.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc
1 min
Liviu Popescu