Cum se construiește o fabrică pentru următorul deceniu: din culisele unei investiții de 14 mil. euro realizată de Pinum la Moara Vlăsiei
Pe măsură ce companiile europene își regândesc lanțurile de aprovizionare și aduc producția mai aproape de piețele de desfacere, România are șansa de a atrage noi investiții. Pentru a valorifica această oportunitate, însă, trebuie să urce în lanțul valoric și…
Foto: Ziarul Financiar
Pe măsură ce companiile europene își regândesc lanțurile de aprovizionare și aduc producția mai aproape de piețele de desfacere, România are șansa de a atrage noi investiții. Pentru a valorifica această oportunitate, însă, trebuie să urce în lanțul valoric și să dezvolte o industrie capabilă să producă și să exporte bunuri cu valoare adăugată ridicată, consideră Francesco Curcio, CEO al Pinum, producător de uși de interior, tâmplărie și mobilier.
„Există o oportunitate importantă pentru România, însă aceasta poate fi valorificată doar dacă reușim să dezvoltăm o industrie locală puternică. România trebuie să treacă de la ideea de muncă ieftină și de export de materii prime la producția și exportul de produse finite, de calitate, cu design inovator și valoare adăugată.”, a spus Francesco Curcio la evenimentul Reindustrializarea României 2026. AI industrie? AI viitor!, organizat recent de Ziarul Financiar.
Pinum Doors & Windows, parte a grupului Nusco, derulează în prezent o investiție de 14 milioane de euro într-o nouă fabrică la Moara Vlăsiei, în nordul Capitalei, însă valoarea totală a proiectului va ajunge la aproximativ 20 de milioane de euro după integrarea echipamentelor și a tehnologiilor de producție.
Citește și
9 min
Sorin Pâslaru
2 min
Liviu Popescu
3 min
Roxana Petrescu