Cum stă România la capitolul legume?
Cu toate că producția de legume din România a crescut în ultimii ani și a ajuns la 3,5 milioane de tone în 2021, necesarul de consum al țării nu este acoperit. Vara vedem supraproducție de legume, iar iarna producția lipsește…
Foto: Ziarul Financiar
Cu toate că producția de legume din România a crescut în ultimii ani și a ajuns la 3,5 milioane de tone în 2021, necesarul de consum al țării nu este acoperit. Vara vedem supraproducție de legume, iar iarna producția lipsește cu desăvârșire, doar 4% din cantitatea totală de legume dintr-un an fiind realizată în solarii, conform datelor de la Institutul Național de Statistică. Astfel, când tragem linie la finele unui an, vedem importuri de cinci ori mai mari decât exporturile, care sar de jumătate de miliard de euro, potrivit sursei citate anterior.
„Am putea să investim în tot ce înseamnă legumicultură, dar în primul rând am avea nevoie de realizarea infrastructurii de irigații. În momentul acesta nu avem infrastructură de irigații pentru legumicultură completă, mai ales în bazinele legumicole mari, în zona Olteniei și în zona Bărăganului”, spune fondatorul firmei de consultanță Atragem Finanțare. El adaugă că există interes din partea românilor pentru investiții în acest sector, dar își doresc să le facă cu cofinanțare europeană.
Cele mai mari producții de legume ale României sunt de cartofi, varză, conopidă și roșii, însă pentru acestea are și cele mai mari importuri, care merg spre 200 de milioane de euro, în timp ce exporturile nu ajung nici măcar la 5 milioane de euro.
Citește și
1 min
Cristina Roșca