Cum vrea un mic producător de dulcețuri să se dezvolte în lipsa deschiderii marilor magazine locale: Poate reușim pe piața din Asia
Provizii de Iarnă, un mic producător de conserve din județul Hunedoara, merge în perioada următoare în India în încercarea de a găsi clienți pe piața din Asia, asta după ce recent a fost alături de Christophe Hansen, comisarul UE pentru agricultură și industrie alimentară, într-o delegație în Japonia, în perioada 8-13 iunie.
Foto: Ziarul Financiar
Christophe Hansen a fost însoțit în această delegație de peste 100 de reprezentanți de firme sau asociații din domenii precum producția cărnii, lactate (cu accent pe brânzeturi), vin, bere, dar și alte produse alimentare. Din România au fost prezente cinci firme.
„Deocamdată e greu ca mic producător, pentru că poate nici n-am încercat foarte mult, dar n-am reușit să intrăm pe piața românească, adică în supermarketuri. Am încercat, dar deocamdată am vândut doar online și pe la cunoscuți. Poate reușim pe piața din Asia. O să plec în India, avem și acolo câteva întâlniri“, a spus Mihai Andronache, cofondator al Provizii de Iarnă. El împreună cu sora lui au pus bazele fabricii cu ajutorul fondurilor Start-Up Nation, aflate atunci la prima alocare de fonduri. El povestește că a încercat să intre în două rețele de magazine și răspunsul nu a fost pozitiv, prețul fiind principalul criteriu de a intra în acele magazine.
„Noi avem prețul puțin mai mare, dar și nu cred că folosim aceleași ingrediente ca și ceilalți. De exemplu, afinele sunt colectate direct de pe munți fiind în zona Părâng. Și la fel și măceșele. Produsele sunt făcute manual, punem foarte puțin zahăr și nu adăugăm conservanți. Cumpărăm marfa poate la un preț mai mare. Poate încă nu am găsit filiera potrivită ca să intrăm în magazin“, a mai spus antreprenorul. Pe de altă parte, cei doi frați au mers la mai multe târguri internaționale, în China, Vietnam, dar și la Milano, prin intermediul Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR).
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan