Cursa pentru recuperarea pierderilor din 2020 a început cu scumpiri de 20% la unitățile de cazare. „Până acum, este mai slab sezonul decât anul trecut. Din cauza ploilor deja nu mai contăm pe iunie“
Anul acesta însă, în ciuda întregului entuziasm legat de revenirea economică, lucrurile stau chiar mai slab decât în 2020, cel puțin până acum. Ploile din ultima lună, dar și deschiderea granițelor sunt printre factorii care îi afectează pe antreprenorii locali.
Foto: Ziarul Financiar
Prețul unei nopți de cazare în cadrul pensiunilor de la munte sau mare este, în unele cazuri, chiar și cu 20-25% mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Astfel, 2021 pune presiuni majore pe bugetele românilor, în contextul în care de la vacanțe la energie, benzină sau chiar materiale de construcții, toate marchează scumpiri galopante.
„E chiar mai slab acest sezon decât cel de anul trecut“, spune Călin Noru Stamatoiu, antreprenor activ în domeniul turismului din 2008 care gestionează mai multe proprietăți din Sighișoara, dar și din Cloașterf, un sat de lângă comuna Saschiz, Mureș. Proprietățile grupate sub umbrela Dominic Boutique sunt clădiri vechi, restaurate, care propun un altfel de turism față de rețeta all-inclusive. Acest tip de cazări a fost însă extrem de căutat anul trecut, în perioada de distanțare socială impusă de pandemie.
Anul acesta însă, în ciuda întregului entuziasm legat de revenirea economică, lucrurile stau chiar mai slab decât în 2020, cel puțin până acum. Ploile din ultima lună, dar și deschiderea granițelor sunt printre factorii care îi afectează pe antreprenorii locali. Astfel, este vizibilă o creștere semnificativă a prețului pe noaptea de cazare, multe afaceri din domeniu având de recuperat și pierderile înregistrate în anul pandemiei.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan