Cutremur în agribusiness: Trei companii din grupul Agricultorul, cu activitate în producția de cereale și pâine, dar și în trading, și-au cerut insolvența
Traderul de cereale Agricultorul, producătorul de produse de panificație Panimon și Agrotehnogrup, trei companii din grupul Agricultorul, controlat de antreprenorul Mihai Ilie, și-au cerut insolvența, conform datelor de la Tribunalul Bacău. Până la difuzarea știrii, Mihai Ilie, unul dintre cei…
Foto: Ziarul Financiar
Traderul de cereale Agricultorul, producătorul de produse de panificație Panimon și Agrotehnogrup, trei companii din grupul Agricultorul, controlat de antreprenorul Mihai Ilie, și-au cerut insolvența, conform datelor de la Tribunalul Bacău. Până la difuzarea știrii, Mihai Ilie, unul dintre cei mai importanți antreprenori din Bacău, nu a putut fi contactat. Dosarele au fost înregistrate pe 30 ianuarie. Prima dată, informația a apărut pe site-ul supervizor.ro.
Agricultorul este unul dintre cei mai importanți traderi de cereale și distribuitori de materii prime agricole din zona Moldovei, care oferă și servicii de depozitare. Compania a raportat pentru 2024 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 637,7 mil. lei (aproximativ 128,2 mil. euro), în ușoară creștere față de anul anterior, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Compania a realizat anul trecut un profit net de 41,5 mil. lei (8,3 mil. euro), mai mic cu 9,6% față de anul precedent, când Agricultorul a obținut un câștig net de 45,9 mil. lei (aproximativ 9,2 mil. euro), conform datelor publice.
Conform datelor de pe site-ul companiei, grupul tranzacționează peste 500.000 tone de cereale pe an atât la nivel național cât și international, iar în anul 2015 a semnat primele contracte de cereale cu țări din Orientul Mijlociu. Începând cu anul 2016 a importat peste 70.000 tone de îngrășăminte chimice din țări precum Egypt, Tunisia, Maroc.De asemenea, cultivă în fiecare an 6.000 de hectare de cereale, preponderent: rapiță, grâu, floarea soarelui, soia și porumb.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile