Dacă SUA vor lovi dur Rusia, contraatacul va fi încasat din plin de UE
SUA, prin controlul hegemonic asupra sistemului financiar mondial, inclusiv asupra băncilor europene cu un cazier plin de diferite păcate în registrele Washingtonului, au puterea de a sugruma singure economia rusească și sunt protejate de eventuale contraatacuri, însă dacă Rusia reacționează, poate lovi dur țările din Uniunea Europeană (UE), în special pe cele mai sărace.
Foto: Ziarul Financiar
Rusia este al treilea partener comercial ca mărime al UE, potrivit datelor Eurostat. Pentru Rusia, UE este cel mai important partener de comerț. Cea mai mare parte (79%) din importurile europene din Rusia reprezintă materii prime, în special energie sub forma petrolului și gazelor naturale. Rusia importă în schimb mai ales utilaje și echipamente de transport (47% din total), adică produse cu valoare adăugată și tehnologie.
În relațiile comerciale bilaterale ruso-europene, Rusia este partea dominantă, cu exporturi de aproape două ori mai mari decât importurile.
„Americanii au puterea de a înăbuși unilateral Rusia deoarece niciun european și nicio bancă occidentală, indiferent de importanță, nu vor sfida Washingtonul după amenzile record cu care a fost pedepsită BNP Paribas“, apreciază Richard Christopher Granville, analist la Trusted Sources, citat de The Telegraph.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile