„Dacă veniturile bugetare nu cresc suficient de repede, în 2017 riscăm un deficit de peste 3%“
Cheltuielile bugetului general consolidat au ajuns la 73,8 miliarde de lei, în creștere cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul avansului cheltuielilor cu salariile bugetarilor, dar și a celor cu asistența socială, cu investițiile și cu…
Foto: Ziarul Financiar
„Rezultatele execuției bugetare reprezintă un risc asumat și erau așteptate, având în vedere că sunt consecința unor măsuri politice luate de guvernul anterior, în timp ce guvernul Cioloș nu a intervenit deloc în aceste decizii. În opinia mea, dacă veniturile bugetare nu vor crește suficient de repede, riscăm să depășim nivelul deficitului bugetar de 3% din PIB în 2017“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.
În primele patru luni, veniturile bugetare au ajuns la nivelul de 73,8 miliarde de lei, fiind cu 2,8% mai mici decât perioada similară din 2015.
„Cred că în condițiile în care s-a redus foarte mult TVA-ul, de la 24% la 20% de la 1 ianuarie anul acesta și de la 24% la 9% la alimente (din iunie anul trecut – n.red.), era inevitabil ca veniturile să scădă; deci nu trebuie să ne mire că veniturile bugetare au scăzut. Chiar dacă reducerea TVA a mai fost compensată parțial de creșterea consumului, dacă facem un calcul simplu, la o cotă medie de TVA anul trecut și o cotă medie de TVA de anul acesta, cred că pe cota medie avem o reducere de 26 – 27%. Cu alte cuvinte, dacă ar stagna consumul, am avea o reducere de 26 – 27% a veniturilor din TVA, dacă nu se întâmplă nimic la nivel de colectare“, a explicat Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffaisen Bank. Luând în calcul și o creștere a consumului, a mai spus el, probabil că ar trebui să vedem o scădere a veniturilor din TVA anul acesta undeva în jur de 10 și 15%. Scăderea asumată a veniturilor din TVA pentru 2016 (preconizată de guvern la elaborarea bugetului) este de 9%.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar