Dacia urcă spre o producție de 350.000 de mașini în 2019
Producția uzinei Dacia de la Mioveni a accelerat puternic în prima jumătate a acestui an, urcând cu 9% față de S1/2018, la 191.776 de mașini, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Foto: Ziarul Financiar

Dacă în a doua jumătate a anului Dacia va menține un ritm similar, însă cu o lună august de remont, cu uzina oprită, uzina ar putea trece în 2019 de pragul de 350.000 de mașini asamblate și ar depăși practic capacitatea instalată. În total, cu un preț mediu de 15.000 de euro cu TVA, producția din acest an ar valora aproape 5,3 miliarde de euro.
Din totalul producției din primele șase luni, 76% a reprezentat SUV-ul Duster, cu un volum total de aproape 146.000 de mașini, în creștere cu 24% față de producția din prima jumătate a anului trecut. Spre comparație, anul trecut Duster reprezenta 67% din totalul producției uzinei. De partea cealaltă, din restul modelelor doar producția Logan a rămas constantă la circa 18.500 de mașini, în timp ce pentru Sandero și Logan MCV valorile de producție din România au scăzut, cele două fiind produse și la uzina Renault din Tanger.
Citește și
1 min
Vali Pencu
6 min
Vali Pencu