zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Damen vrea să dubleze numărul de angajați ai șantierului naval din Mangalia

♦ Chris Groninger, un manager care a condus timp de patru ani un șantier naval al Damen din Vietnam și care a lucrat anterior în KPMG, este noul șef al operațiunilor șantierului naval din Mangalia, care a devenit cel mai mare activ din portofoliul olandezilor ♦ Damen mai are în România și șantierul naval de la Galați.

de Răzvan Botea , Reporter 31.07.2018 · 20:28 2 min de citit și în ziarul tipărit
Damen vrea să dubleze numărul de angajați ai șantierului naval din Mangalia

Foto: Ziarul Financiar

♦ Chris Groninger, un manager care a condus timp de patru ani un șantier naval al Damen din Vietnam și care a lucrat anterior în KPMG, este noul șef al operațiunilor șantierului naval din Mangalia, care a devenit cel mai mare activ din portofoliul olandezilor ♦ Damen mai are în România și șantierul naval de la Galați.

Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din țară, controlat de statul român (51%) și de grupul olandez Damen (49%), va avea nevoie de 3.000-4.000 de angajați pentru o producție optimă, nivel dublu față de cel actual.

„Vom pune Mangalia pe hartă. Operațiunile vor fi o combinație robustă a puterii comerciale a Damen și a facilităților impresionante pe care le oferă șantierul. Cu acestea, ne vom asigura că toată industria va cunoaște Mangalia“, a spus Chris Groninger, cel care va conduce operațiunile șantierului, într-un interviu pentru publicația internă a companiei Damen. Groninger  a condus timp de patru ani un alt șantier naval al companiei din Vietnam, iar anterior angajării la Damen, Groninger a lucrat la firma de consultanță și audit KPMG timp de șapte ani. A intrat în compania Damen ca inspector, iar de acolo a fost un mic pas până la poziția de director financiar, un rol care l-a pus în legătură cu mai multe șantiere navale ale companiei. În urmă cu șase ani managerul olandez a ajuns în Vietnam, unde a condus operațiunile șantierului naval Damen Song Cam.

Citește și