Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali: Reforma ANAF ar trebui să vizeze în primul rând colectarea a ceea ce este prevăzut în actualul sistem de impunere și abia ulterior să aibă în vedere majorări de taxe
România ar trebui să se concentreze pe colectarea la nivel maximal a taxelor actuale, nu pe majorarea lor, în condițiile în care orice modificare a regimului fiscal actual nu face decât să crească povara pe cei care deja plătesc, este…
Foto: Ziarul Financiar
România ar trebui să se concentreze pe colectarea la nivel maximal a taxelor actuale, nu pe majorarea lor, în condițiile în care orice modificare a regimului fiscal actual nu face decât să crească povara pe cei care deja plătesc, este de părere Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.
„Știm, cu toții, că de fiecare dată când se apropie finalul de an și elaborarea bugetului pe noul an, apar discuții legate de creșteri de taxe. Am avut același lucru întâmplat acum, în noiembrie, când se discuta de buget, noiembrie – decembrie, toate acele discuții legate de plafon la micro, reapare constant acea discuție legată de cota progresivă, reapare de fiecare dată în toamnă (…) discuția de cât pierdem din zona de TVA”, a declarat Dan Manolescu în cadrul dezbaterii „Reforma politicii fiscale europene. Rigoare bugetară versus flexibilitate”, organizată de Sierra Quadrant.
În opinia lui, reforma ANAF ar trebui să vizeze, în primul rând, colectarea a ceea ce este prevăzut în actualul sistem de impunere și abia ulterior să aibă în vedere majorări de taxe. „Orice modificare a regimului fiscal actual nu face decât să crească povara pe cei care deja plătesc”.
Citește și
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar