Dan Ștefan, Autonom: Ne vom mai finanța prin Bursă, printr-o emisiune de obligațiuni chiar mai mare față de precedenta
Dan Ștefan, cofondator și acționar al companiei de închirieri mașini Autonom Services, respectiv cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, spune că urmăresc să se mai finanțeze prin intermediul pieței de capital locale, respectiv printr-o emisiune de obligațiuni chiar mai mare față de precedenta.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Autonom are la Bursă cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative (AUT24E), de 20 mil. euro ♦ Recent, compania a primit recent ratingul B+ din partea Fitch Ratings.
Dan Ștefan, cofondator și acționar al companiei de închirieri mașini Autonom Services, respectiv cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, spune că urmăresc să se mai finanțeze prin intermediul pieței de capital locale, respectiv printr-o emisiune de obligațiuni chiar mai mare față de precedenta. „Cu siguranță vrem să mai apelăm la piața de capital. Emisiunea din iarnă a fost cea mai mare de până acum, atât a noastră, cât și a unei companii antreprenoriale. Dar noi credem că se poate mult mai mult. Investitorii cu siguranță au apetit“, a spus Dan Ștefan în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu