Dana Radoveneanu, Cushman & Wakefield Echinox: Începe să se dezvolte comerțul stradal, mai ales în București, iar brandurile de lux sunt interesate de spații
România continuă să atragă atenția brandurilor noi de modă, de cosmetice sau de food, chiar și în această perioadă în care consumul e prudent, iar contextul economic e incert. Așadar, piața locală a fost și continuă să fie una dintre cele mai atrăgătoare din regiunea Europei Centrale și de Est pentru retailerii străini.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Piața locală s-a conturat ca o piață de consum, iar asta mai ales în ultimii 10-15 ani, când și puterea de cumpărare a crescut, odată cu salariul mediu.
România continuă să atragă atenția brandurilor noi de modă, de cosmetice sau de food, chiar și în această perioadă în care consumul e prudent, iar contextul economic e incert. Așadar, piața locală a fost și continuă să fie una dintre cele mai atrăgătoare din regiunea Europei Centrale și de Est pentru retailerii străini.
„Există interes de investiții atât din partea brandurilor, cât și din partea partenerilor lor (centrele comerciale, parcurile de retail – n.red.). Am văzut în ultima perioadă nume noi și branduri așteptate, precum Kiko și Rituals. Vedem mărci noi și pe partea de food (cum ar fi Wendy’s – n.red.)“, spune Dana Radoveneanu, head of retail agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile