Danezii de la Eurowind Energy pregătesc primul său proiect hibrid eolian–fotovoltaic din România, la Siminoc, județul Constanța, o investiție estimată la 65 mil.euro susținută prin mecanismul CfD
Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy, pregătește primul său proiect hibrid eolian–fotovoltaic la Siminoc, în județul Constanța, o investiție estimată la 65 milioane euro, susținută prin mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD). Proiectul Siminoc are o capacitate instalată…
Foto: Ziarul Financiar
Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy, pregătește primul său proiect hibrid eolian–fotovoltaic la Siminoc, în județul Constanța, o investiție estimată la 65 milioane euro, susținută prin mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD).
Proiectul Siminoc are o capacitate instalată totală de aproximativ 49,6 MW, împărțită în mod echilibrat între componenta eoliană și fotovoltaică, fiecare de circa 24,8 MW. Pe baza modelărilor tehnice curente, producția anuală este estimată la aproximativ 120 GWh, echivalentul consumului a peste 50.000 de gospodării.
Calendarul de implementare prevede finalizarea etapelor de avizare și obținerea autorizației de construire în prima jumătate a anului 2026, demararea lucrărilor în 2027 și punerea în funcțiune în 2028, cu ajustări posibile în funcție de ritmul procedurilor administrative și de programarea ferestrelor de racordare. Selectarea modelelor de turbine și a panourilor fotovoltaice, precum și configurarea finală a echipamentelor BESS, sunt etape ulterioare pe măsură ce proiectul avansează în faza de achiziții.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca