Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: Investițiile publice și deficitul bugetar, persistența unei interpretări eronate
Am văzut în media o interpretare reluată a relației între deficitul bugetar și investițiile publice, ce este șubredă. Această interpretare este asumată de unii oficiali guvernamentali. Când se ajunge cu deficitul bugetar la 9,28% în 2024 (potrivit metodologiei ESA), când…
Foto: Ziarul Financiar
Am văzut în media o interpretare reluată a relației între deficitul bugetar și investițiile publice, ce este șubredă. Această interpretare este asumată de unii oficiali guvernamentali. Când se ajunge cu deficitul bugetar la 9,28% în 2024 (potrivit metodologiei ESA), când țara este amenințată de scădere de rating și dificultăți mari de acces la finanțare/refinanțare, când cheltuieli permanente consumă foarte mult din bugetul public, ar fi bine să se arate smerenie. Revin, de aceea, asupra acestei interpretări, având în vedere situația gravă a bugetului public (a se vedea textul meu, „Investițiile publice și deficitul bugetar”, Consiliul Fiscal (CF), martie 2024, și documente ale CF).
Deficitul bugetar în 2024 a depășit pe cel din anul pandemiei (2020) – când a fost 9,2% din PIB. Deficitul de 9,28% din 2024 este rezultatul unor imprudențe în construcția bugetelor și derapaje considerabile, subestimarea necesității de consolidare fiscală. Suita de crize nu poate justifica un asemenea deficit, fiindcă acestea au lovit nu numai țara noastră.
A funcționat și teza că deficite mici împiedică dezvoltarea, ceea ce a condus, între alte cauze, la intrarea în procedura de deficit excesiv (PDE) în 2020 – România fiind singura țară din UE sub PDE în acel an. Această teză subestima rolul fondurilor europene și posibilitatea ca din resurse proprii ale bugetului să se aloce bani pentru investiții. Există și opinii conform cărora aducerea deficitului bugetar în jur de 6% din PIB în 2022 ar fi o dovadă de consolidare bugetară după anul pandemiei; se omite însă că în 2021 producția și-a revenit și veniturile fiscale au crescut, iar în 2022 a survenit „inflația surpriză” (provocată de urcarea brutală a costului energiei, dereglări în lanțuri de aprovizionare), care a umflat mult veniturile nominale ale bugetului. Cu atât mai regretabil este că anii preelectorali și electorali au blocat consolidarea bugetară. Iar contextul internațional în deteriorare acum ne-a prins cu garda joasă. A cui este responsabilitatea? Și de ce nu se învață din alte episoade de criză prin care a trecut România?