zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: Nu cred că agențiile de rating financiar ne vor retrograda. În ciuda situației politice, deficitul bugetar este sub control și inflația scade

Corecția fiscală în 2025 a fost un șoc, șoc care era însă inevitabil, pentru că nu se putea continua cu un deficit bugetar de peste 9% din PIB, jumătate din acesta finanțat din împrumuturi externe, cu pierderea controlului asupra datoriei externe, trecută acum de 60% din PIB și un serviciul al datoriei care va atinge 3% din PIB.

de Vali Pencu , Colaborator 15.07.2026 · 20:24 2 min de citit și în ziarul tipărit
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: Nu cred că agențiile de rating financiar ne vor retrograda. În ciuda situației politice, deficitul bugetar este sub control și inflația scade

Foto: Ziarul Financiar

Corecția fiscală în 2025 a fost un șoc, șoc care era însă inevitabil, pentru că nu se putea continua cu un deficit bugetar de peste 9% din PIB, jumătate din acesta finanțat din împrumuturi externe, cu pierderea controlului asupra datoriei externe, trecută acum de 60% din PIB și un serviciul al datoriei care va atinge 3% din PIB. Și una peste alta, cu creșteri economice subunitare, a spus Daniel Dăianu (foto), președintele Consiliului Fiscal, la conferința Carta Albă a IMM-urilor din România 2026, organizat de IMM România.

Având în vedere cum stau lucrurile azi, nu ar fi o surpriză să avem o recesiune moderată, în 2026. România nu este în zona euro, deci este supusă riscului valutar, deficitele bugetar și de cont curent sunt foarte mari și cer o corecție. Dar, deficitul bugetar, în prima parte a anului, este sub control, iar costul corecțiilor poate fi atenuat prin investiții publice din PNRR sau SAFE, potrivit lui Daniel Dăianu. Retrogradarea României de către agențiile de evaluare financiară ar fi un risc major – costul la împrumuturi ar crește, recesiunea ar fi bătută în cuie, presiunea pe leu din ce în ce mai mare. Dar șeful Consiliului Fiscal crede că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că, în ciuda turbulențelor politice care, în democrație, sunt firești – spune el -, avem o execuție bugetară bună, pe primele cinci luni, 1,7% din PIB, aproximativ o jumătate din deficitul consemnat anul trecut pentru aceeași perioadă.

Specialiștii a două agenții de evaluare financiară, Fitch și Moody’s, sunt, în această săptămână, la București, în pregătirea rapoartelor lor de rating de credit (Fitch își publică raportul la 31 iulie iar Moody’s la 2 septembrie) și temerea este că România ar putea fi retrogradată de la BBB- cu perspectivă negativă (ultima treaptă înainte de „nerecomandat învestițiilor”) la „junk”, din cauza crizei politice. Însă, lăsând la o parte criza politică, în planul stabilității bugetare nu sunt motive pentru retrogradare. Deficitul bugetar este control, iar inflația este în scădere (s-a văzut în iunie).

Citește și