Daniel Șologon, Cemacon: „Lupta pentru puținele proiecte imobiliare care au demarat anul trecut a fost aprigă“. În 2023, Cemacon a trecut la un alt nivel de dezvoltare, devenind un grup industrial, după ce a investit peste 30 de milioane de euro pentru a
Producătorul de cărămizi Cemacon spune că 2023 a adus, pentru al doilea an consecutiv, o contractare importantă a pieței pe care activează, principala cauză fiind frânzarea sectorului rezidențial.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În plus, în vară, a început activitatea de producție a noii fabrici de cărămidă aparentă, construită în urma unei investiții de peste 14 milioane de euro.
Producătorul de cărămizi Cemacon spune că 2023 a adus, pentru al doilea an consecutiv, o contractare importantă a pieței pe care activează, principala cauză fiind frânzarea sectorului rezidențial. Cu toate acestea, compania a continuat să facă investiții și are în plan să procedeze la fel și mai departe.
„Pe această piață, jucătorii a trebuit să găsească soluții de adaptare rapidă la o cerere care s-a contractat cu mai mult de 30% în 2023. Lupta pentru puținele proiecte imobiliare care au demarat anul trecut a fost aprigă, iar cunoașterea pieței și adaptarea la noul context au fost critice pentru succes“, spune Daniel Șologon, CEO-ul Cemacon.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar