Datoria Primăriei Capitalei a ajuns la 7,3 miliarde de lei
Primăria a avut venituri de 7,1 mld. lei în 2023, un plus de 58% față de 2020. Cea mai mare parte a veniturilor este formată din cota din impozitul pe venit, care este redistribuită de guvern.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Datoria Capitalei a ajuns la 7,3 mld. lei la finalul lui 2023, în creștere cu 500 mil. lei de la începutul mandatului primarului Nicușor Dan.
Primăria a avut venituri de 7,1 mld. lei în 2023, un plus de 58% față de 2020. Cea mai mare parte a veniturilor este formată din cota din impozitul pe venit, care este redistribuită de guvern. Impozitul pe venit, împreună cu taxele și impozitele locale au însemnat venituri de 6,4 mld. lei, iar fondurile europene care au intrat la categoria veniturilor au fost de 700 mil. lei.
Datoria Bucureștiului este formată în cea mai mare parte din împrumuturile pe termen lung. 4,1 mld. lei înseamnă creditele pe termen lung la final de 2023, din totalul datoriei de 7,3 mld. lei. Datoriile comerciale mai înseamnă 1,3 mld. lei, conform datelor publicate de Primăria Bucureștiului. Termoenergetica, companie aflată în subordinea Primăriei Capitalei, ar avea datorii de 1 mld. de lei la ELCEN, companie aflată în subordinea Ministerului Energiei și care furnizează agentul termic pentru apa caldă din București.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca