Datoria publică a sărit din nou de 50% din PIB. Nu e o datorie mare. Povestea proastă e că statul e sărac și atunci taie de la spitale și școli pentru a plăti această datorie
Datoria publică a României a ajuns la 760 mld. lei (152 mld. euro) și a trecut de 50% din PIB, arată cele mai recente date publicate de Ministerul de Finanțe.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Economia crește, nu cu cât era de așteptat la început de an, dar datoria publică crește și mai mult: administrația a adăugat 94 mld. lei la datoria publică în primele 9 luni din 2023 ♦ Plățile cu dobânzile, de 30 mld. lei la 10 luni din 2023 (ultimele date), înseamnă 44% din deficitul bugetar de 63 mld. lei înregistrat în această perioadă ♦ Nivelul datoriei publice ca pondere în PIB, chiar dacă a trecut de 50%, nu pare mare, prin comparație cu alte state, Italia de pildă ♦ Din acest motiv, agențiile americane de evaluare financiară păstrează România pe treapta „recomandată investițiilor“, chiar dacă e o notă abia deasupra lui „nerecomandat investițiilor“.
Datoria publică a României a ajuns la 760 mld. lei (152 mld. euro) și a trecut de 50% din PIB, arată cele mai recente date publicate de Ministerul de Finanțe. La final de 2022, datoria publică era de 666 mld. lei, ceea ce înseamnă că în primele trei trimestre datoria publică a crescut cu 94 mld. lei (19 mld. euro), în vreme ce economia a crescut anemic – nimeni nu mai speră într-o creștere de peste 1,5% în acest an.
Problema majoră a bugetului nu e atât a datoriei sau a dobânzilor la credite, ca pondere în PIB sau în buget, ci că veniturile bugetului sunt foarte mici. Dacă ne uităm pe execuțiile bugerare din ultimii ani, vedem că veniturile sunt undeva, în medie, la 32% din PIB. Doar că veniturile fiscale sunt la 27% din PIB. Restul până la 32-33% din PIB sunt fonduri UE. Media veniturilor bugetare în UE este de 45% din PIB. Așa că Italia, Germania sau Franța își permit o datorie publică mai mare pentru că au de unde să o plătească. Dar România, cu venituri fiscale de 27% din PIB, nu poate să-și plătească datoria/ratele la împrumuturi decât tăind de la școli și spitale. La zece luni din 2023, cheltuielile cu bunurile și serviciile, care înseamnă, în majoritate, achiziții de medicamente și bunuri pentru spitale, au fost de 62 de miliarde de lei, iar dobânzile la credite au fost de 28 de miliarde de lei. Altfel spus, doar dobânzile la credite înseamnă 45% din tot ceea ce cheltuiește statul pentru spitale, școli și susținerea infrastructurii instituțiilor publice.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar