Datoria publică externă a României a crescut în primele patru luni din 2024 cu 4,9 miliarde de euro, până la 81,8 miliarde de euro
Situația acestei datorii stă așa: firmele străine își împrumută sucursale din România care, într-un termen convenit, își rambursează datoria. Și statul face la fel, pentru că nici statul nu poate rata plata unui credit ajuns la maturitate, dacă nu vrea să se facă de râs și să suporte consecințele unui astfel de gest. Și atunci statul, care nu vinde nimic, deci nu are multe de încasat în afară de…
Foto: Ziarul Financiar
Datoria externă totală (publică și privată) a crescut de la 124 de miliarde de euro în decembrie trecut la 127,5 miliarde de euro în aprilie, potrivit datelor BNR publicate ieri.
Situația acestei datorii stă așa: firmele străine își împrumută sucursale din România care, într-un termen convenit, își rambursează datoria. Și statul face la fel, pentru că nici statul nu poate rata plata unui credit ajuns la maturitate, dacă nu vrea să se facă de râs și să suporte consecințele unui astfel de gest. Și atunci statul, care nu vinde nimic, deci nu are multe de încasat în afară de impozite, adaugă datorie peste datorie.
Deocamdată datoria publică (externă și internă) este la 52% din PIB, iar economiștii, care se uită la datoria Italiei sau la cea a Greciei, spun că România e „mișto“, cu o datorie de puțin peste 50% din PIB.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca