zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

David Durand, directorul de design al Dacia: Nu văd concurenți chinezi pe terenul pe care intră Striker. Poate fi o șansă pentru noi să jucăm cu mai puțină competiție

Dacia a venit Striker, al treilea său model de segment C după Jogger și Bigster, pe o strategie de business care să îi permită să ocupe un segment în care nici rivalii europeni și nici ofensiva chineză nu au încă…

de Robert Manea , Editor Web 10.07.2026 · 09:48 2 min de citit

Dacia a venit Striker, al treilea său model de segment C după Jogger și Bigster, pe o strategie de business care să îi permită să ocupe un segment în care nici rivalii europeni și nici ofensiva chineză nu au încă un răspuns direct — o mașină mai joasă și mai eficientă decât un SUV, dar cu gardă la sol și tracțiune integrală disponibilă. „Chinezii sunt foarte prezenți în segmentul C-SUV, majoritatea acolo sunt. Pe acest concept — mai jos, mai eficient, încăpător și cu posibilitate de tracțiune integrală — nu văd nicio competiție din China. Poate fi o șansă pentru noi”, a declarat David Durand, directorul de design al mărcii Dacia, într-o discuție cu jurnaliștii la prezentarea modelului, la Milano.

Miza strategică din spatele Striker a fost, de la început, evitarea canibalizării în interiorul propriului portofoliu. Bigster, SUV-ul de segment C al mărcii, „merge foarte bine” și atrage clienți care caută o mașină spațioasă, cu forme pătrățoase, spune Durand, astfel că noul model trebuia să fie altceva. „Ne-am gândit imediat la o mașină mai joasă, mai aerodinamică, mai eficientă, mai ușoară și un pic mai ieftină. Dar am vrut să păstrăm acel sentiment Dacia de robustețe: garda la sol bună, poți merge oriunde pe drumuri proaste, la țară, fără teama că strici mașina pe dedesubt.”

Citește și