De când a izbucnit războiul în Ucraina, Bursa de Valori București a pierdut 6,7 miliarde de euro. Prima ligă bursieră de la București are minus 7,1% de la începutul anului
Cu peste 33 mld. lei a scăzut capitalizarea Bursei de Valori București de la izbucnirea conflictului militar din Ucraina, adică din 24 februarie și până în data de 3 martie, ora 17:20.
Foto: Ziarul Financiar
Cu peste 33 mld. lei a scăzut capitalizarea Bursei de Valori București de la izbucnirea conflictului militar din Ucraina, adică din 24 februarie și până în data de 3 martie, ora 17:20. Din punct de vedere procentual, scăderea ambelor piețe ale bursei locale a fost de 16,1%, la circa 240 mld. lei.
Cu alte cuvinte, aproximativ 6,7 mld. euro s-au evaporat din capitalizarea totală a bursei locale în doar o săptămână, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la BVB. Într-un context investițional tensionat și plin de nervozitate din cauza războiului de la graniță, în aceeași perioadă indicele principal BET a pierdut peste 1.000 de puncte din valoare, respectiv 8,1%, ajungând la 13.202 puncte joi la ora redactării acestei știri. De la începutul anului, BVB are un minus de 7,1%. Împărțit pe segmente, capitalizarea pieței principale a scăzut cu 33 mld. lei (14,54%), la 227 mld. lei, în timp ce capitalizarea pieței secundare AeRO a fost mai puțin lovită de sentimental negativ al investitorilor, în contextul unei scăderi de 1,6% sau 0,2 mld. lei în ultima săptămână.
Panica din piețe a determinat totodată o creștere semnificativă a volumelor tranzacționate, astfel că primele două luni din 2022 au adus cea mai mare valoare medie zilnică tranzacționată pe segmentul principal din istoria bursei locale, respectiv 85,9 mil. lei tranzacții cu acțiuni, maximul din 2007 încoace (55,2 mil. lei), adică de la debutul marii crize economice din 2008.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Cristina Roșca