De ce nu scad dobânzile la lei deși BNR injectează mai mulți bani în piață
Dobânzile mari de pe piața monetară nu lasă loc pentru ieftinirea creditelor chiar dacă banca centrală a injectat mai mulți bani în sistemul bancar prin operațiunile repo săptămânale de la începutul anului.
Foto: Ziarul Financiar
Indicatorul Robor la 3 luni, utilizat ca referință în majoritatea contractelor de credit în lei, a fluctuat în jurul pragului de 6% pe an de la începutul lunii ianuarie, în ciuda faptului că BNR a majorat de la o săptămână la alta suma cu care împrumută băncile prin operațiuni repo.
Astfel, dacă pe 7 ianuarie băncile au primit numai 4 miliarde de lei la repo, ieri suma injectată în piață a fost de 10 miliarde de lei. Dealerii spun că cele zece miliarde de lei nu sunt însă suficiente pentru a satisface necesarul de lichiditate din piață, fiind nevoie de creșterea cu încă 2-4 miliarde de lei a injecțiilor efectuate săptămânal de banca centrală.
“Robor nu scade pentru că nu este încă lichiditate suficientă în piață, în condițiile în care băncile ar avea nevoie de 12-14 miliarde de lei săptămânal. Băncile licitează mai mult decât au nevoie, solicitările atingând maxime istorice, în speranța că vor obține mai mulți bani”, a comentat un dealer.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu