zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

De la scumpiri istorice la prețuri negative. Ce înseamnă pentru investitori ieftinirea masivă a energiei și care sunt cauzele? „Se curăță bula“

În ultimele două weekenduri, energia spot s-a vândut pe piața locală la prețuri negative, în anumite intervale, o premieră pentru România, dar un fenomen mai des întâlnit pe piețele vest-europene.

de Mirela Turlan , Editor Web 30.05.2023 · 21:21 2 min de citit
De la scumpiri istorice la prețuri negative. Ce înseamnă pentru investitori ieftinirea masivă a energiei și care sunt cauzele? „Se curăță bula“

Foto: Ziarul Financiar

În ultimele două weekenduri, energia spot s-a vândut pe piața locală la prețuri negative, în anumite intervale, o premieră pentru România, dar un fenomen mai des întâlnit pe piețele vest-europene. Scăderea cererii de energie alături de o producție de energie eoliană foarte bună sunt printre cauzele care au dus la acest scenariu greu de imaginat în vara anului trecut, când prețul energiei pur și simplu explodase. Ce înseamnă să treci de la peste 3.000 lei/MWh la -102 lei/MWh și care este semnalul pentru investițiile în energie?

„Investitorii serioși nu se uită la prețurile de acum un an, de azi sau de mâine, ci la previziunile analiștilor pe termen lung. Lucrurile nu arată grozav, dar acum se face din nou diferența între speculatorii imobiliari și cei care chiar știu să investească. Pentru aceștia din urmă este busi­ness as usual. Cine se sperie acum sunt păcălicii. Băncile cu care lucrăm au aceeași gândire ca noi, sunt pregătite pentru acest scenariu“, spune Radu Voinescu, managing partner, Sol Associates, dezvoltator de proiecte regenerabile la cheie.

Citește și