Decizie fără precedent: ASF a luat măsuri dure împotriva Euroins, al doilea cel mai mare asigurator RCA, amendând compania cu 2,1 mil lei. Directorul general și executiv au fost suspendați din funcție, iar compania trebuie să vină cu un plan de redresare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a sancționat societatea de asigurare Euroins cu 2,1 milioane lei în urma unui control efectuat în perioada iulie-septembrie, în urma căruia a constatat o serie de nereguli, inclusiv la calculul rezervelor tehnice, a tarifelor RCA și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare.
Foto: Ziarul Financiar

De asemenea, directorul general, Mihnea Tobescu, a fost amendat și suspendat.
Controlul a vizat verificarea operațiunilor și a modului de înregistrare în evidențele contabile a operațiunilor de reasigurare și a rezervelor tehnice calculate în conformitate cu Norma nr. 38/2015.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian