Decuplare de bursele europene: Bursa de la București urcă marți cu 1% pe fondul aprecierii acțiunilor Romgaz (3,3%), Transgaz (2,8%) și Digi (2,6%). Scăderi la Londra, Berlin, Paris și Milano
Bursa de la București, prin prisma indicelui principal BET, a urcat în ședința de marți cu 1%, în contextul în care majoritatea burselor europene au înregistrat scăderi, arată datele agregate de ZF de la BVB și MarketWatch. Astfel, din rândul…
Foto: Ziarul Financiar
Bursa de la București, prin prisma indicelui principal BET, a urcat în ședința de marți cu 1%, în contextul în care majoritatea burselor europene au înregistrat scăderi, arată datele agregate de ZF de la BVB și MarketWatch.
Astfel, din rândul companiilor din prima ligă bursieră, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Romgaz (3,3%), Transgaz (2,8%) și Digi (2,6%), în timp ce la polul opus s-au situat Sphera Group, cu o scădere de 1% și MedLife și Fondul Proprietatea, care nu au avut nicio dinamică.
Valoare totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 49,6 milioane de lei, sub media zilnică a acestui an și în scădere cu 34% față de ședința precedentă, arată calculele ZF. Cele mai tranzacționate acțiuni au fost Fondul Proprietatea (4,7 milioane de lei), Banca Transilvania (2,5 milioane de lei) și Romgaz (2 milioane de lei).
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan