Delgaz Grid a finalizat instalarea a peste 72.000 e contoare inteligente, dintr-un total de 487.000 până în 2029. Investiția totală ajunge la 75 mil. euro, din care 50 mil. euro reprezintă cofinanțare din Fondul pentru Modernizare
Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, continuă în acest an un program de contorizare inteligentă, o investiție de aproape 372 milioane de lei (75 mil. euro), de care vor beneficia aproape 487.000 de clienți din…
Foto: Ziarul Financiar
Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, continuă în acest an un program de contorizare inteligentă, o investiție de aproape 372 milioane de lei (75 mil. euro), de care vor beneficia aproape 487.000 de clienți din cele șase județe ale Moldovei unde compania operează o rețea de electricitate.
Proiectul a demarat în 2024 și se estimează că va fi finalizat în decembrie 2029.
Cele 487.000 de contoare vor fi distribuite pe județe astfel: Bacău – 47.000, Botoșani – 57.000, Vaslui – 55.000, Neamț – 67.000, Iași – 120.000, Suceava – 141.000.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar