Deloitte: Opt din zece companii din România se așteaptă la un impact mare și foarte mare al reglementărilor naționale și europene în domeniul economiei circulare, iar 70% consideră că alocările de stat nu sunt suficiente
Opt din zece companii din România se așteaptă la un impact mare și foarte mare pe termen scurt și mediu al reglementărilor naționale și europene în domeniul economiei circulare, iar 70% consideră că alocările de stat nu sunt suficiente, arată…
Foto: Ziarul Financiar
Opt din zece companii din România se așteaptă la un impact mare și foarte mare pe termen scurt și mediu al reglementărilor naționale și europene în domeniul economiei circulare, iar 70% consideră că alocările de stat nu sunt suficiente, arată raportul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România”, efectuat în rândul unor companii de pe piața locală, din industria producătoare, retail, bunuri de larg consum, construcții și imobiliare.
Adopția energiei regenerabile este principala direcție către care companiile dirijează resurse proprii (85%), în timp ce reducerea cantității de ambalaje și a deșeurilor provenite din ambalaje este o prioritate pentru puțin peste jumătate dintre acestea (55%), în special actori din retail (45%) și industria producătoare (27%).
Pe de altă parte, pe lângă direcțiile costisitoare precum retehnologizarea și activitățile de cercetare-dezvoltare, companiile se așteaptă să fie sprijinite de alocările de stat și în ceea ce privește dezvoltarea activităților de reparare sau recondiționare a bunurilor (75%), precum și proiectarea de produse durabile (70%).
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca