Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală. Claudiu Petria, COO și cofondator al Questo: Avem 500.000 de utilizatori anul acesta și ne propunem ca anul viitor să ajungem la 1 mil. utilizatori
Claudiu Petria, COO și cofondator, Questo, producător de jocuri de explorare a orașelor, a spus că aplicația are în acest moment peste 500.000 de utilizatori și urmează ca anul viitor să spargă bariera de 1 milion de utilizatori. Questo, practic un joc de explorare a orașului pentru turiști, este prezent în acest moment în peste 500 de orașe din SUA, Canada sau Australia.
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Un sfat pentru start-up-uri, ceea și noi ne aducem constant aminte, este să avem un pic mai mult curaj. Poate suferim că suntem din Est, poate suferim că suntem din România și venim dintr-un ecosistem un pic mai mic, dar să fim puțin mai curajoși, pentru că se vede din ce în ce mai mult că putem crea valoare și putem să fim competitivi la nivel mondial“.
Claudiu Petria, COO și cofondator, Questo, producător de jocuri de explorare a orașelor, a spus că aplicația are în acest moment peste 500.000 de utilizatori și urmează ca anul viitor să spargă bariera de 1 milion de utilizatori. Questo, practic un joc de explorare a orașului pentru turiști, este prezent în acest moment în peste 500 de orașe din SUA, Canada sau Australia.
„Am creat un concept nou, care este foarte scalabil. Am putut să-l scalăm în peste 500 de orașe din Statele Unite ale Americii, Australia și Canada. Numărul total de utilizatori de când ne-am lansat este de peste 500.000. Anul acesta am adus cu o singură temă 300.000. Anul viitor vrem să ajungem la peste 1 milion de utilizatori“, a spus Petria la conferința Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală.
Creșterea vânzărilor companiei a fost de 1.955% în ultimii patru ani, conform Deloitte Fast 50 Europa Centrală, Questo fiind una dintre companiile care au intrat în acest top regional. Compania a avut în 2023 afaceri de 7,6 mil. lei, adică 1,5 mil. euro. Deloitte România a organizat vineri o conferință dedicată programului Technology Fast 50 Europa Centrală, cu sprijinul Google Cloud, partener de tehnologie la nivel regional, Toronto Business Development Center ca partener local și Ziarul Financiar ca partener media. Trei companii din România au intrat în topul celor 50 de companii din tehnologie cu cea mai rapidă creștere din regiune.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca