Deloitte/ZF: Instrumente de finanțare pentru energia verde: Cum alegi între CfD-uri, PPA-uri sau granturi pentru un business case solid? Sorin Elisei, Deloitte: Uitându-ne la diferența dintre ceea ce trebuie să atingem pe energie verde și ce se instalează
Odată cu creșterea țintelor privind energia regerabilă la nivel european până la 45% în 2030 în consumul final de energie, categorie care include producția de energie, încălzirea și transporturile, ținta României ar putea ajunge la 36%, un salt major de la nivelul de 22% bifat anul trecut. Acesta fiind contextul, parcul de producție de energie al României se va remodela complet în următorii șapte…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Contractele pentru Diferență (CfD), prin care statul se angajează să le garanteze producătorilor de energie verde prețul pentru 15 ani, sunt la acest moment cel mai vânat instrument de finanțare pentru noile investiții și drumul către bancabilitatea acestora, în contextul în care piața de contracte bilaterale este în impas ♦ În total, 10 GW de capacitate ar putea fi finanțați prin CfD-uri, valoarea schemei ajungând la 3 miliarde de euro, arată o prezentare făcută de Sorin Elisei, director, Deloitte România, liderul practicii de sustenabilitate, în cadrul videoconferinței Deloitte/ZF: Instrumente de finanțare pentru energia verde: Cum alegi între CfD-uri, PPA-uri sau granturi pentru un business case solid?
Odată cu creșterea țintelor privind energia regerabilă la nivel european până la 45% în 2030 în consumul final de energie, categorie care include producția de energie, încălzirea și transporturile, ținta României ar putea ajunge la 36%, un salt major de la nivelul de 22% bifat anul trecut. Acesta fiind contextul, parcul de producție de energie al României se va remodela complet în următorii șapte ani, ajungând la o capacitate de 30,4 GW (de la circa 18 GW în prezent), din care 15,8 GW ar urma să fie energie verde, cu 8,3 GW de energie solară. Față de datele pe care le are acum, saltul pe care România trebuie să îl facă este enorm. În acest moment, România are circa 3 GW pe eolian și 1,4 GW pe energie solară, capacitate construită în primul val de regenerabile din 2009-2014 și care s-a bazat exclusiv pe schema de sprijin prin certificate verzi. Odată cu schimbarea drastică a schemei, piața de energie verde a intrat într-un blocaj total iar datele de acum arată că din nou intervenția statului este necesară pentru a dezgheța piața.
„România, în 2021, odată cu PNRR, s-a angajat la o țintă de 34% în comparație cu 40% la nivel european. În 2023, odată cu încheierea discuțiilor și negocierilor pe directiva privind energia regenerabilă la a treia versiune, vedem o ambiție la nivel european care poate ajunge până la 45% energie regenerabilă ca pondere în consumul final de energie. Varianta publicată săptămână trecută pe site-ul Ministerului Energiei, draftul actualizat vine cu o țintă de 36,2%”, a spus Sorin Elisei în cadrul videoconferinței Deloitte/ZF: Instrumente de finanțare pentru energia verde: Cum alegi între CfD-uri, PPA-uri sau granturi pentru un business case solid?
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca