Denominarea în LEI a tarifelor serviciilor de telecomunicații

La 1 decembrie 2014, Ziarul Financiar ”își asuma trecerea completă la leu”, însemnând ca începând de atunci ”toate articolele din paginile ZF vor indica valori ale cifrelor de afaceri, ale profiturilor, ale tranzactiilor sau ale altor indicatori financiari exprimate in primul rand in lei”. Este o acțiune lăudabilă și normală dat fiind faptul că leul este moneda națională. Dar, ar trebui mai mult decât practica/formalismul de a prezenta cifrele in lei. România, țară a cărei monedă națională încăeste leul, ar trebui să aibă toate tarifele, sau prețurile serviciilor, bunurilor denominate numai în lei.  

Și exemplific cu telecomunicațiile, unde marii operatori (Orange, Vodafone, Telekom) au tarifele serviciilor denominate în Euro. Excepția este UPC România și partial RCS&RDS, care are tarife denominate in lei (Internet,TV) și în Euro (telefonie). Chiar și ANCOM, autoritatea de reglementări a telecomunicațiilor, denomineaza în Euro tarifele (terminare, etc.), prețurile (licențe, etc.)

De ce sunt denominate tarifele din telecomunicații în Euro atâta vreme cât moneda națională este Leul? Din comoditate sau din neîncredere în moneda națională? Unii operatori motiveaza aceasta prin unele cheltuieli, de capital mai ales, care se fac in Euro, iar fluctuația parității monedei naționale față de euro face imprevizibilă suma în lei a importurilor în Euro. Este o poziție și de comoditate a operatorilor noștri, care transferă astfel riscul lor către cele circa 25 milioane SIMuri existente pe piața noastră. Ca urmare, utilizatorii finali nu știu ce sume au de plătit (lunar) pentru servicii cu tarife denominate în Euro. Mai mult, în perioade de turbulențe ale monedei naționale utilizatorii finali plătesc mai mult pentru același serviciu.