Dependența României de importurile de energie a stagnat în ultimii 20 de ani la una dintre cele mai mici cote din UE. La Ungaria, care importă gaze și petrol din Rusia, a scăzut, iar la Polonia, care s-a decuplat de energia rusească, a crescut

Pentru unele state europene, succe­sul în aplicarea strategiei energe­tice naționale a fost reducerea de­pen­denței de importurile de ener­gie din Rusia. Un astfel de stat este Polonia, care nu mai importă deloc gaze natu­rale rusești. Altfel, în ultimii 20 de ani depen­dența Poloniei de importurile de energie a crescut considerabil. În schimb, Ungaria se numără printre puținele țări europene care încă importă gaze și petrol din Rusia. Ungaria este dependentă de energia rusească.

Însă dependența generală de importuri de energie s-a diminuat, chiar sub media din Uniu­nea Europeană, în ultimele două decenii. De regulă, dependență cât mai redusă înseam­nă securitate energetică cât mai mare. În cazul României, ponderea importurilor nete de energie în totalul brut de energie disponibilă – definiția Comisiei Europene pentru rata de dependență energetic a unui stat – a rămas neschimbată în ultimii 20 de ani și este printre cele mai mici din UE, de circa 30%. Cum este mai bine și cum s-a ajuns aici?

Dinamicile reducerii sau crește­rii dependenței de importurile de energie țin în primul rând de resursele pe care le au țările, de legătura dintre dezvolta­rea economică și consumul de energie, de insistența UE de diminuare până la zero a consumului de cărbune, con­si­derat cel mai poluant dintre combustibili, de viteza cu care guvernele naționale au imple­men­tat deciziile Uniunii, de direcția în care s-au dezvoltat sau au involuat, sectoarele energetice naționale și de abilitățile geopolitice ale liderilor. Războiul din Orientul Mijlociu testează acum strategiile energetice ale europenilor.