Deși face parte din UE, Ungaria și-a făcut un obicei din a se opune consensului comunității europene
În fața noului episod din războiul israeliano-palestinian mai toată lumea civilizată a reacționat. 26 de țări europene, dar nu UE, au cerut încetarea ostilităților în Gaza.
Foto: Ziarul Financiar
În fața noului episod din războiul israeliano-palestinian mai toată lumea civilizată a reacționat. 26 de țări europene, dar nu UE, au cerut încetarea ostilităților în Gaza. Este vorba de 26 de state membre ale Uniunii dar nu și UE pentru că Ungaria a subminat din nou unanimitatea. În vara anului trecut, premierul ungar Viktor Orban îndemna UE să renunțe la sancțiunile împotriva Belarusului, țară al cărei regim este acuzat acum de terorism.
De asemenea, Ungaria premierului Viktor Orban a respins recent un nou acord comercial și de dezvoltare cu 79 de țări din Africa și Pacific pe motiv că acesta ar deschide ușa migranților, notează EUObserver. „Toate propunerile noastre au fost excluse, astfel că nu vom semna acest acord“, a anunțat ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto referindu-se la acordul „Post-Cotonou“. „Nu avem nevoie de noi valuri de migranți, mai ales acum“, a adăugat oficialul ungar.
Aceasta este ultima dintr-o serie întreagă de decizii prin care Ungaria respinge consensul UE, deși țara este membră a blocului. „Nu este ceva nou“, declara în acel moment Josep Borrell, comisar european pe afaceri externe referindu-se la seria de decizii prin care Ungaria a respins criticile UE la adresa aliaților săi străini China, Israel și Rusia.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile