Despre toleranță și alte nimicuri

Știu că este imens de greu de înțeles: dar noi am existat înainte de a ne naște și vom exista și după moartea noastra fizică. Faptul că vedem cu ochii noștri, că pipăim cu mâinile noastre, că iubim sau urâm cu creierul nostru, aceasta este, într-adevăr, minunea. De ce nu ne este ea, această minune, suficientă?

Am fost, deseori, tentat să cred, că lumea și Universul este o plăsmuire a mea. Că, o dată cu mine, Universul va dispărea. Așa și este, în parte. Dar eu voi continua să exist și după moarte, chiar fără aceste haruri miraculoase cu care nu știu cine m-a înzestrat, pentru scurta mea viață: să iubesc, să urăsc, să aleg să fiu bun sau rău.

Mi-a trebuit multă vreme să înțeleg și să accept că Universul este nesfârșit. Cum poate exista ceva nesfârșit, când totul este limitat – viața, frumusețea, iubirea?