Despre un Fond Suveran de Dezvoltare Incert (FSDI)
În ultima perioadă, odată cu apariția „Memorandumului pentru demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții“, prescurtat FSDI, s-au intensificat dezbaterile pe marginea oportunității înființării unui astfel de fond.
Foto: Ziarul Financiar
În ultima perioadă, odată cu apariția „Memorandumului pentru demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții“, prescurtat FSDI, s-au intensificat dezbaterile pe marginea oportunității înființării unui astfel de fond. Cred că este un proiect ambițios și, din păcate, istoricul de administrator al statului român nu îl recomandă ca o entitate capabilă să demareze și să ducă la bun sfârșit un astfel de proiect. Deci riscurile sunt mari.
În opinia mea, există două condiții absolut esențiale pentru ca un astfel de fond să aibă o șansă de succes. În primul rând, definirea foarte clară a obiectivului său, a mandatului său, a motivului pentru care se înființează. Ceea ce mă îngrijorează în momentul de față este faptul ca așteptările legate de fond sunt total confuze și nerealiste. Măsura confuziei este sugerată din plin de faptul că, în sprijinul motivației existenței unui astfel de fond care se dorește să investească în dezvoltarea României, se amintesc modelele oferite de Norvegia, Italia, Franța, Polonia sau țările arabe. Problema este că mandatele acestor fonduri sunt total diferite între ele.
De exemplu, un fond suveran precum cel al Norvegiei nu are absolut nicio similitudine cu FSDI. În primul rând datorită motivului existenței lui. Fondul suveran al Norvegiei a fost creat pentru a fi utilizat, în perspectivă, ca un fond de finanțare a pensiilor viitoare în momentul în care petrolul se va termina. Totuși, 4% din fond, ceea ce echivalează cu câstigul mediu anual de capital, poate fi folosit de bugetul statului. Cu active în valoare de aproximativ 900 de miliarde de dolari, este unul dintre cele mai mari fonduri de acest tip.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca