Destăinuirile lui Mario Draghi la Timișoara despre celebrul moment al salvării euro prin expresia „Whatever it takes“: Piețele credeau că euro va dispărea, așa că am acționat. Ce fel de stabilitate a prețurilor mai menții dacă nu mai ai monedă?
♦ Primii ani la Trezoreria italiană mi-au schimbat viața ♦ Suntem într-o poziție mai bună decât în criza petrolului din anii ‘70 pentru că avem euro ♦ Inflația va fi învinsă prin accelerarea digitalizării și investițiilor în IA ♦ Sunt progrese ale UE de la publicarea raportului…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Primii ani la Trezoreria italiană mi-au schimbat viața ♦ Suntem într-o poziție mai bună decât în criza petrolului din anii ‘70 pentru că avem euro ♦ Inflația va fi învinsă prin accelerarea digitalizării și investițiilor în IA ♦ Sunt progrese ale UE de la publicarea raportului Draghi în 2024, mai ales în sectorul privat ♦ Populiștii inteligenți nu fac după alegeri ce-au spus înainte de alegeri ♦ Bancherii centrali ar trebui să vorbească mai mult astăzi.
Bancherul Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, celebru pentru fraza „vom face orice e posibil pentru a salva euro“ în 2012 și pentru Raportul Draghi privind competivitatea Uniunii Europene din 2024, a vorbit la sfârșitul săptămânii trecute la Timișoara la Tech Talks, eveniment organizat de Universitatea Politehnică din Timișoara.
Din toate funcțiile pe care le-am avut, cred că cea care m-a schimbat cel mai mult a fost cea academică – poate pentru că a fost primul meu loc de muncă, poate pentru că a reprezentat o schimbare culturală imensă: să mă mut din Italia de la începutul anilor ’70 la MIT (mare universitate americană -n.red). Am petrecut trei ani acolo pentru doctorat. A fost o experiență care mi-a schimbat cu adevărat viața. După aceea, partea cea mai dificilă au fost primii ani la Trezorerie. La începutul anilor ’90, Italia era în criză. Acumulasem un raport datorie/PIB care era cam la nivelul de astăzi, dar față de astăzi creșterea PIB-ului era dezastruoasă. Aveam o inflație de 11–12% pe an, iar apoi în ’92, au urmat falimente uriașe, incapacități de plată ale companiilor de stat. Și atunci lumea a început să pună la îndoială dacă Italia va reuși vreodată să facă față propriei datorii uriașe. A fost probabil cel mai dificil moment, pentru că nu avusesem niciodată înainte experiență în gestionarea crizelor.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu