zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Devine realitate: băncile au ajuns să-și plătească datornicii

Dobânzile negative din Europa au pus unele bănci în poziția cândva de neimaginat de a datora bani celor cărora le-au dat împrumuturi.

de Mirela Turlan , Editor Web 14.04.2015 · 21:19 1 min de citit și în ziarul tipărit
Devine realitate: băncile au ajuns să-și plătească datornicii

Foto: Ziarul Financiar

Dobânzile negative din Europa au pus unele bănci în poziția cândva de neimaginat de a datora bani celor cărora le-au dat împrumuturi.

În Danemarca, Eva Christiansen a devenit un fel de vedetă. Specialista în terapie sexuală a fost propulsată în centrul atenției nu de cariera sa, ci de un împrumut pe care l-a contractat de la Realkredit Danmark, cea mai mare bancă a țării, scrie Financial Times. Domnișoara Christiansen a obținut o dobândă negativă pentru creditul ei pe trei ani, ceea ce înseamnă că banca, parte a Danske Bank, o plătește pentru a-i împrumuta bani. Rata de dobândă este de -0,0172%, ceea ce înseamnă că terapeuta primește de la bancă 7 coroane daneze în fiecare lună.

În Spania, cel puțin o bancă, Bankinter, plătește anumitor clienți dobândă pentru credite ipotecare deducând suma din principalul pe care îl datorează cel împrumutat, notează The Wall Street Journal. Banca este a șaptea ca mărime din Spania în funcție de valoarea de piață.

Citește și