„Devorarea“ pădurilor României, dincolo de cortina naționalistă

Valea Cerbului, un afluent al Prahovei. Poienele mari și verzi sunt pline de cum se topește zăpada până toamna târziu de rulotele celor care părăsesc orașul pentru a trăi câteva luni la aer curat. Cetățenii micului orășel pestriț se amuză noaptea urmărind urșii „gunoieri“ făcându-și de lucru prin tom­beroane. Ziua se uită cu interes la tafurile înămolite care trag de zor bușteni de pe muchia de peste gârlă. Drumurile tăiate de mașinăriile de oțel lasă cicatrice adânci într-o pădure unde dacă ești prins cu bicicleta pe drumul forestier ești amendat pentru că dizloci pământul.

În afară de drumurile de exploatare și de buștenii aduși de tafuri, jos nu se vede nimic care să sugereze că pădurea dispare. Sus însă, locul arată ca după război. Se taie la ras de câțiva ani. Peste gârlă este un parc natural.

Mai în sus, înspre Predeal, în Retevoiu, fețele dealurilor au fost golite de tot de pădure. Că acolo a fost în urmă cu câțiva ani o pădure masivă stau dovadă schelete de molizi care putrezesc albe în solare și amintirile. Toamna în poienițele din zonă puteai urmări cerbi bătrâni boncănind. Un drum recent de exploatare forestieră a distrus unul din malurile Lacului Roșu, unul din reperele turistice ale Munților Neamțului.