Dezbateri aprinse în SUA privitoare la eliminarea bancnotei de 100 de dolari
Recent, fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Summers cerea ca Statele Unite să nu mai emită bancnote de 100 de dolari, susținând că astfel de bancnote de valoare mare încurajează corupția și delictele, potrivit CNBC.
Recent, fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Summers cerea ca Statele Unite să nu mai emită bancnote de 100 de dolari, susținând că astfel de bancnote de valoare mare încurajează corupția și delictele, potrivit CNBC. Summers își bazează cererea pe un studiu recent semnat de Peter Sands, de la Mossavar-Rahmani Center for Business and Government din cadrul Harvard, potrivit căruia schimbările legate de emiterea de bancnote poate ruina „modelul de business“ al evazioniștilor, criminalilor, teroriștilor și al celor angajați în activități de dare de mită. Alții argumentează, însă, că eliminarea bancnotei de 100 de dolari, sau a celei de 500 de euro, ar determina delincvenții să caute alte mecanisme pentru a transporta sumele mari. Sands admite acest lucru, însă spune că orice alternativă ar prezenta dezavantaje. Există însă activități legale care ar putea suferi de pe urma reducerii numărului de bancnote de 100 de dolari. Jocurile de noroc, de exemplu.
Richard Munchkin, jucător profesionist, spune că măsura i-ar pune în pericol profesia. Potrivit acestuia, o plată de mai multe mii de dolari în bancnote de 20 de dolari ar determina cazinourile să „facă tot posibilul“ pentru a evita cash-ul, trecând în schimb la un sistem care-i identifică pe jucători. În același timp, o astfel de măsură de retragere a bancnotelor de valoare mare i-ar afecta pe cetățenii obișnuiți care ar dori să economisească în afara sistemului bancar, la „saltea“. Totuși, în opinia lui Sands, utilizarea de bancnote de valoare mai mică ar fi doar un mic inconvenient având în vedere sumele implicate. Într-o lume cu rate negative ale dobânzii, însă, economisirea, în mod legal, în afara sistemului bancar ar putea fi încurajată. De fapt, unii sugerează că economisirea în bancnote de 100 de dolari ar fi o soluție populară într-un mediu caracterizat de rate negative. Eliminarea bancnotelor cu valoare mare ar putea fi astfel un lucru pozitiv în opinia lui Sands: Acumularea de cash „afectează capacitatea băncilor centrale de a aplica politicile monetare într-un mediu deflaționist“.
Citește și
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar