zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Dezvăluire accidentală a premierului Marcel Ciolacu despre bomba bugetară: România ar putea termina anul 2024 cu un deficit bugetar de peste 8% din PIB, adică peste 140 mld. lei

Prim-ministrul României Marcel Ciolacu a spus că guvernul va ajunge oficial la un nou acord cu Comisia Europeană, care prevede o reducere a deficitului bugetar cu 0,74 puncte procentuale pe an, pe o perioadă de șapte ani, la finalul căreia deficitul va ajunge la 3% din PIB - limita prevăzută de tratatele europene.

de Mirela Turlan , Editor Web 16.07.2024 · 20:47 2 min de citit și în ziarul tipărit
Dezvăluire accidentală a premierului Marcel Ciolacu despre bomba bugetară: România ar putea termina anul 2024 cu un deficit bugetar de peste 8% din PIB, adică peste 140 mld. lei

Foto: Ziarul Financiar

♦ Marcel Ciolacu a spus că va parafa un nou acord cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar timp de șapte ani, cu 0,74 puncte procentuale pe an, până când deficitul va ajunge la 3% din PIB ♦ În acest caz, punctul de plecare este de 8,18% din PIB deficit bugetar în 2024, adică 140 mld. lei ♦ Doar în 2020 guvernul a avut un deficit bugetar mai mare ca pondere în PIB (9,6%), dar în lei deficitul a fost de 102 mld. în anul pandemiei.

Prim-ministrul României Marcel Ciolacu a spus că guvernul va ajunge oficial la un nou acord cu Comisia Europeană, care prevede o reducere a deficitului bugetar cu 0,74 puncte procentuale pe an, pe o perioadă de șapte ani, la finalul căreia deficitul va ajunge la 3% din PIB – limita prevăzută de tratatele europene. Un calcul al celor spuse de Marcel Ciolacu arată că, practic, guvernul se pregătește de un deficit bugetar de cel puțin 8% din PIB în 2024, mult peste ținta asumată oficial în acest moment, de 5% din PIB.

„Faptul că am ajuns cu Comisia la un dialog și normal, cu următoarea Comisie vom parafa acordul, să avem pe șapte ani intrarea în deficitul asumat de 3%, cu 0,74 (puncte procentuale din PIB – n. red.) anual, arată că nimeni nu dorește să mărească niciun impozit și nicio taxă“, a spus, ieri, premierul Marcel Ciolacu.

Citește și