zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Dezvăluirea senzațională a lui Dan Lupu, investitorul care a descoperit și pariat pe UiPath: Acum pare evidentă oportunitatea de a investi în UiPath, dar spuneți-le asta tuturor investitorilor inteligenți care ne-au închis ușa în nas în 2015. E drept că a

Dan Lupu, partener la fondul Early Bird Capital, omul care a descoperit UiPath și a avut încredere să investească în start-up-ul care avea deja în spate aproape un deceniu în care nu reușise să se impună pe piață, a povestit în 2018 că multe alte fonduri i-au refuzat propunerea de a face parte din clubul celor care susțin acest proiect.

de Mirela Turlan , Editor Web 03.02.2021 · 00:19 3 min de citit
Dezvăluirea senzațională a lui Dan Lupu, investitorul care a descoperit și pariat pe UiPath: Acum pare evidentă oportunitatea de a investi în UiPath, dar spuneți-le asta tuturor investitorilor inteligenți care ne-au închis ușa în nas în 2015. E drept că a

Foto: Ziarul Financiar

Dan Lupu, partener la fondul Early Bird Capital, omul care a descoperit UiPath și a avut încredere să investească în start-up-ul care avea deja în spate aproape un deceniu în care nu reușise să se impună pe piață, a povestit în 2018 că multe alte fonduri i-au refuzat propunerea de a face parte din clubul celor care susțin acest proiect.

„În retrospectivă, după două runde mari de finanțare într-o succesiune rapidă, decizia de a investi în UiPath când compania se afla la început pare evidentă acum. Dar spuneți asta lungii liste de investitori inteligenți care au refuzat oferta noastră de a deveni parte a sindicatului de investitori care au pariat pe companie în acel moment. Mulțumiri lui Ondrej Bartos de la Credo Ventures și Reshma Sohoni de la Seedcamp pentru că ni s-au alăturat devreme și pentru că au fost parteneri buni pe parcurs. Acum doi ani și jumătate, când am investit, compania era formată din 12 persoane înghesuite împreună într-un apartament din București. Încă nu exista o prezentare a produsului. Modelul comercial și planurile tarifare erau încă pe lista lucrurilor de testat cu clienții.” Lupu admite și că echipa de investitori se gândise la acel moment să aducă un CEO „potrivit” pentru UiPath, în locul lui Dines care nu părea deloc pregătit pentru acel rol.

„Lăsând deoparte cifrele, de departe cea mai uimitoare parte a acestei călătorii a fost evoluția lui Daniel Dines, fondator și CEO al UiPath. Când l-am întâlnit pentru prima dată, el părea că respectă toate stereotipurile pe care le puteai avea în minte atunci când te gândeai la antreprenorii din Europa de Est: geeky, cu o voce liniștită, plăcută, fără experiență, care nu arăta multă încredere în sine. Ochiul nostru priceput, de «investitori cu experiență», a văzut ocazia de a aduce la bord «un CEO adecvat» pentru UiPath. Chiar și Daniel părea deschis acestei idei. Din fericire, piața ne-a luat cu totul sub asalt, împiedicându-ne să urmărim această «oportunitate». Astăzi, Daniel conduce o companie care a crescut la sute de angajați răspândiți la nivel global în 14 birouri, inclusiv New York, Tokio, Singapore, Londra, Paris, München, Bengaluru și București”, a relatat Lupu pe blogul fondului de investiții.

Citește și