Dezvoltatorul imobiliar Impact a depășit 1 mld. lei capitalizare la bursă după ce acțiunile s-au dublat de la începutul anului
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) a intrat în clubul marilor companii românești cu o capitalizare bursieră de peste 1 miliard de lei, în contextul în care acțiunile au încheiat ședinta de tranzacționare din 25 august la un preț…
Foto: Ziarul Financiar
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) a intrat în clubul marilor companii românești cu o capitalizare bursieră de peste 1 miliard de lei, în contextul în care acțiunile au încheiat ședinta de tranzacționare din 25 august la un preț de 0,640 lei, cu o variație de Ă4,07% față de ședința anterioară, pe fondul unor tranzacții de aproape 3 mil. lei, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.
“De la începutul anului și cu precădere în ultimele șase luni, acțiunile Impact și-au dublat valoarea pe fondul reacției de vădit interes a investitorilor la anunțurile companiei cu privire la elaborarea și demararea strategiei naționale de dezvoltare, o strategie care se centrează în jurul conceptului de sustenabilitate. Cel mai recent pas în implementarea strategiei l-a reprezentat hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Impact de a autoriza Consiliul de Administrație în a majora capitalul social al companiei, prin una sau mai multe emisiuni de acțiuni ordinare, cu o valoare nominală până la 193.750.000 lei, în decurs de un an”, transmite compania într-un comunicat de presă.
Spargerea pragului de 1 mld. lei capitalizare vine în contextul în care acțiunile IMP înregistrează o apreciere de 104,3% de la începutul anului, pe tranzacții de 50 mil. lei, arată datele BVB.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan