Dezvoltatorul imobiliar local Redport Capital a achiziționat peste un hectar de teren în zona Petrom City, pentru 3,2 mil.euro, de la HAVI Logistics
Redport Capital, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori rezidențiali autohtoni activi în zona de nord a Bucureștiului, a achiziționat 10.800 de metri pătrați de teren și 4.700 de metri pătrați de depozite într-o tranzacție de 3,2 milioane de euro, vânzătorul…
Foto: Ziarul Financiar
Redport Capital, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori rezidențiali autohtoni activi în zona de nord a Bucureștiului, a achiziționat 10.800 de metri pătrați de teren și 4.700 de metri pătrați de depozite într-o tranzacție de 3,2 milioane de euro, vânzătorul fiind compania de transport și logistică HAVI Logistics.
Terenul și depozitele aferente sunt amplasate în vecinătatea The Level Apartments, proiect rezidențial dezvoltat de Redport Capital în nordul Bucureștiului, în zona Petrom City.
”Continuăm investițiile într-o zonă pe care practic am pariat primii, în 2017, prin demararea primei faze din The Level Apartments. Am achiziționat astfel o nouă proprietate, care va întări poziția grupului Redport pe piață, oferindu-ne noi oportunități de dezvoltare pe termen lung, prin care vom asigura randamente solide pentru partenerii și investitorii noștri. Credem în potențialul pieței rezidențiale locale și vom continua să ne concentrăm pe nevoile clienților finali și să aducem permanent inovație în proiectele noastre”, a declarat Cosmin Savu-Cristescu, managing director și acționar majoritar al grupului Redport.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca