Dezvoltatorul imobiliar Nordis Group a lansat propria agenție de turism și preconizează vânzări de pachete turistice de peste 7 milioane de euro
Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, a lansat propria agenție de turism numită Nordis Travel. Investiția a ajuns la circa 500.000 euro în echipă și tehnologie, adică sisteme de rezervări, avansuri și depozite pentru companii…
Foto: Ziarul Financiar
Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, a lansat propria agenție de turism numită Nordis Travel. Investiția a ajuns la circa 500.000 euro în echipă și tehnologie, adică sisteme de rezervări, avansuri și depozite pentru companii aeriene și hoteluri. Pentru anul acesta sunt preconizate vânzări de pachete turistice în valoare de peste 7 milioane euro.
Agenția și-a început activitatea la începutul acestui an, iar în primele trei luni, peste 400 de turiști români au plecat deja în vacanțe prin Nordis Travel în destinații precum Maldive, Republica Dominicană, Egipt, Monaco, Dubai, Elveția sau Turcia. Alte destinații căutate sunt Seychelles, Mexic, Punta Cana, Kenya, Zanzibar, Grecia, Croația, Spania și Cipru. Există și programe speciale pentru turism intern, cu cazare în condiții speciale de tip chateau, de 4 și 5 stele.
Costurile încep de la 1.000 euro pentru un city-break în Istanbul, dar pot ajunge și la 50.000 euro pentru un sejur în Maldive.
Citește și
1 min
Cristina Roșca