Dezvoltatorul de software eSolutions caută să recruteze peste 20 de specialiști IT. „Avem proiecte în așteptare. Am ajuns să discutăm cu specialiști din Bulgaria”. În prezent, în cadrul companiei lucrează o echipă formată din 110 angajați și peste 20 de c
Compania eSolutions Grup, specializată în dezvoltare de software și traininguri de tehnologie, cu afaceri de 5 milioane de euro la finalul anului 2021, vrea să își mărească echipa și caută să recruteze peste 20 de specialiști IT în perioada următoare. În cadrul companiei lucrează în prezent o echipă de 110 angajați și peste 20 de colaboratori.
Foto: Ziarul Financiar

„Extinderea echipei este în egală măsură prioritatea și provocarea pentru noi. Avem un grad de retenție de peste 90%, însă ne aflăm la capacitate maximă de execuție, fiind chiar cu proiecte în așteptare. Echipa incompletă este singurul factor care ne ține pe loc în acest moment. Avem nevoie de specialiști noi în echipă, pe măsura nevoilor din proiecte, astfel că ne propunem o creștere a echipei cu 20% în perioada imediat următoare. Suntem în punctul în care discutăm cu echipe din Bulgaria”, a spus pentru ZF Marian Sîmpetru, managing partner al eSolutions.
În contextul deficitului de specialiști IT&C la nivel național și internațional, reprezentantul eSolutions a adăugat că unul dintre obiectivele companiei este să extindă divizia Academy, a doua linie de business a dezvoltatorului de software, care în prezent susține cursuri în peste 50 de tehnologii pentru echipele tech ale mai multor companii.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica